Finante personale

Cc: Managementul in finantele personale

, Lasa un comentariu

Acest articol a aparut ca si guest post in portalul empower.ro

Cautand pe net resurse informationale despre finantele personale, am gasit o multime de site-uri care au programe platite menite sa te invete cum sa-ti gestionezi banii. Te ademenesc cu tot felul de promisiuni, te invita sa-ti faci inscrieri cu “money back guarantee”, orice pentru a face un ban. Iti promit modalitati extraordinare care te vor face profitabil in managementul banilor proprii.

Daca ai norocul sa poti citi un rezumat in care ti se prezinta ce vei fi invatat, iti poti face o idee despre marfa pe care o cumperi. Am comparat o sumedenie de asemenea oferte si mi-am facut o parere despre ele.

La inceputul cautarilor mele pe Internet eram surprins de calitatea unor materiale care erau disponibile gratuit. Acum nu ma mai mira nimic. Poti gasi site-uri sau bloguri cu informatii si tehnici de finante personale care sunt superioare multor programe platite. Ma straduiesc sa fac din Milionarul Mioritic o asemenea resursa. Dar nu despre blogul meu vreau sa va vorbesc, ci despre un site care mi-a atras atentia.

El prezinta in cinci capitole plus cateva fisiere aditionale una dintre cele mai bune resurse de finante personale pe care am gasit-o. Ti se explica pas cu pas ce sa faci pentru a ajunge la pozitiv cu balanta personala. E adevarat, poti gasi parti din aceste informatii si in alte locuri, dar site-ul in cauza iese in evidenta tocmai prin faptul ca sintetizeaza punctele principale si le prezinta intr-un tot unitar.

Desigur, exista un clenci. La sfirsit gasesti un quiz (zona de verificare a cunostintelor) care va colecta informatiile tale personale (probabil pentru a le vinde altora). Nu trebuie sa il completezi. E suficient sa folosesti aceasta resursa de calitate, gratuit.

Standard
In atentia mea

Cit valoreaza blogul meu?

, 3 comentarii

Daca ai un blog si iti pui aceasta intrebare, iti recomand un site, My Blog Value.

Raspunzi la doisprezece intrebari si poti afla valoarea „de piata” a blogului. Asta nu inseamna ca ti-l cumpara cineva 🙂

E distractiv, incearca!

Standard
Investitii la bursa

Nimic nou sub soare

, , 21 comentarii

Incep prin a-i multumi Isei pentru aceasta informatie.

Este vorba de seminarul Advance Trading Strategies care va avea loc in Bucuresti. Isa m-a intrebat despre el si i-am promis ca o sa studiez oferta. Ce am aflat …a fost o surpriza pentru mine. Nu ma asteptam sa intilnesc acest fenomen atit de repede in Romania.

In anii de inceput am batut netul in lung si in lat pentru a ma informa in legatura cu tradingul. Am inceput un curs cu un investitor din Italia care a venit in Romania (din pacate nu mai vine) si am continuat cu o pasiune. In acei ani am cautat avid parerile traderilor in legatura cu seminarii si cursuri de trading. Toti spuneau, in esenta, acelasi lucru: trebuie sa fii foarte atent la oferte.

Sint o multime de cursuri in lume, cursuri scumpe, de mii de euro, tinute in week-end in orase pompoase (Londra, New York), prezentate de personaje mai mult sau mai putin cunoscute, care se autointituleaza in fel si chip si isi declineaza o experienta de decenii in trading. Cei care urmeaza aceste cursuri sint atrasi de marketing si mai ales de pretul foarte mare. E aceiasi capcana in care cade multa lume: daca are curajul sa ceara atita, trebuie sa fie ceva foarte bun/de calitate!

Ce spun acesti traderi dupa ce urmeaza seminariile? Ca nu au aflat nimic esential, nimic genial. Informatii colportate de ici, de colo, ambalate frumos, informatii pe care le gasesti pe internet daca stii unde sa cauti. Si eu pot sa va recomand o sursa: cursul gratuit a lui Mark McRae, care de multe ori m-a suprins prin calitatea materialelor pe care le ofera for free. Calitate exceptionala.

Uite ca se intimpla si in Romania. E vorba despre cursul amintit in titlul acestui articol. Iata doua elemente esentiale cu care voi incepe analiza:

Pretul seminarului: intre 699 si 799 euro
Durata seminarului: 9.30 – 18.30 (inclusiv pauze de cafea, gustari, lunch)

Pe larg, de ce consider ca acest pret este ENORM:

  • seminarul este prea scurt pentru pretul cerut. Conform organizatorului:
    durata seminarului: 18.30-9.30 = 9 ore
    1 pauza de cafea – 30 minute
    1 pauza pentru gustare – 30 minute
    1 pauza de lunch: minim 1 ora
    30min + 30 min + 1 ora = 2 ore pauze
    9 ore – 2 ore = 7 ore
    ca sa va faceti o idee, 2 zile pline de seminar (de la 9.00 la 19.30 cu 1,5 ore pauze) cu mentorul meu , pret actualizat 440 euro
  • prea multe teme atinse in prea putin timp (14 teme, dintre care doua cu 7 si respectiv 8 subpuncte). deci in medie 30 minute pe tema… nu inteleg cum poti expune in 30 de minute o tema complexa cum e Asset Allocation
  • ce cauta teme de nivel de incepator intr-un seminar de advance trading (trading avansat)?
    -cum sa-ti alegi brokerul si platforma de trading (ati citit in Milionar recenzii despre brokeri si platforme, GRATUIT)
    -cit capital sa investesti (am atins si acest subiect, chiar in ultimul articol din „Primii pasi in trading”)
    -unde sa gasesti stiri (o sa fie un articol in „Primii pasi in trading”)
    -cum sa alegi instrumentul financiar ce ti se potriveste – am promis nu demult ca scriu un asemenea articol in Milionar
  • ce cauta teme de nivel mediu intr-un seminar de avansati ?
    -cum sa-ti stabilesti profitul si pierderea la un trade …hilar
    -cit de mare sa fie suma investita per trade (position)

Ce nu mi-a placut:

  • ca a trebuit sa caut in lung si in lat site-ul pentru a gasi informatiile esentiale care trebuiau gasite intr-un singur loc (pret, durata cursului, localizare, continutul seminarului)
  • pentru ca nu se specifica cine tine seminarul
  • pentru ca se fac afirmatii gratuite de genul „This is the most advance trading seminar on the market” (Acesta este cel mai avansat seminar de pe piata…nici nu ma obosesc sa comentez …la ce piata se refera? …daca acesta este cel mai avansat, ce se poate spune despre seminariile tinute de monstrii sacrii ai tradingului, ca Larry Williams?…)
  • alte afirmatii fara suport („how to construct… a trading strategy that always works” – cum sa construiesti o strategie care functioneaza intotdeauna… nici nu vreau sa calific o asemena afirmatie, pentru ca m-as lansa in aprecieri prea dure)

Cine e in spatele acestui proiect?

Florin Zgunea, despre care am aflat dintr-un articol ca a fost si in spatele seminarului co-organizat impreuna cu Vanguard, pe care l-am recenzat intr-un alt articol din Milionar (ne intilnim din nou si probabil ne vom mai intilni 🙂 ).

Ce am eu cu D-l Zgunea?

Nimic personal. Sintem, cum zice americanul, „a free country” (o tara libera) deci D-l Zgunea poate sa ceara oricit de mult pe un seminar tinut de dinsul.

Pe de alta parte, si eu am dreptul sa-mi spun o parere sincera despre seminariile sale, chiar si numai judecind dupa durata, pret si cuprins.

In loc de concluzie

Cum am facut si la articolul despre seminarul tinut de Vanguard, intr-un alt articol voi da link-uri catre resurse gratuite de pe net care trateaza subiectele abordate de seminarul D-lui Zgunea. De asemenea ii invit pe cei care vor participa la seminar sa-si spuna o parere despre eveniment, in cadrul Milionarului Mioritic.

Standard
Finante personale

Ebook gratuit pentru adolescenti

, , Un comentariu

Zilele trecute am finalizat structura unui nou ebook gratuit pe care vreau sa-l termin de scris pina in toamna, cind se va lansa proiectul de educatie financiara destinat tinerilor din licee.

Se va numi INCEPE DEVREME – cum sa faci bani in adolescenta.

Dupa cum unii dintre voi stiu, scriu o serie de articole de educatie financiara pentru tineri in blogul Simonei, TU ALEGI. Citeva din articolele scrise deja vor face parte din ebook iar daca vreti sa cititi ultimul dintre ele il gasiti aici.

Standard
Investitii la bursa

Cc: Amibroker – primele impresii

, , 5 comentarii

Acest articol a aparut ca si guest post in blogul lui Adrian Soare, Succes dublu

Singura sansa de supravietuire este evolutia. Daca stai pe loc esti sortit esecului. Acest principiu ce se aplica in atit de multe domenii este esential in trading. Trebuie sa te reinventezi continuu, sa continui sa construiesti pe fundatia cunostintelor si tehnicilor de trading deja existente.

Pentru mine, dezvoltarea de metode proprii a devenit o necesitate. Iar fara backtesting, nu poti obtine rezultate consistente. Caut continuu metode de testare, cit mai eficiente.

De citeva luni studiez piata programelor de trading care au facilitati de backtesting. Pretul lor variaza de la gratuit (Metatrader) pina la mii de dolari. Dar pretul nu e totul. Trebuie sa iei in considerare:

  • sursa datelor (cotatiile instrumentelor financiare pe care le tranzactionezi)
  • compatibilitatea cu brokerul tau
  • lista functiilor pe care le indeplineste programul
  • calitatea graficelor
  • ergonomia platformei
  • usurinta limbajului de programare
  • calitatea motorului de backtesting

Am analizat pe indelete toate aceste variabile, am cautat nopti in sir prin forumurile traderilor pentru a gasi programul care se potriveste abilitatilor mele de programator (nu uitati, sint medic nu softist! dar am in spate un liceu de matematica-fizica si sint programator amator …) si scopurilor mele.

Pentru traderul roman, mai ales cel incepator, Metatrader de la Metaquotes este optiunea de baza. Gratuit, puternic si versatil, nu a fost alegerea mea deoarece traderii care il folosesc critica functiunile de backtesting. In plus, brokerul meu nu are interfata pentru Metatrader.

M-am reorientat. Dupa selectii repetate, am optat pentru Amibroker.

Programul, dezvoltat de o echipa poloneza, este foarte bine vazut de comunitatea de traderi. Este acceptat de brokerul meu (Interactive Brokers) si are o lista generoasa de functiuni. Acum o saptamina am cumparat licenta.

In ultimele zile am inceput sa studiez in detaliu manualul de utilizare. Trebuie sa spun ca sint tot mai impresionat. Este o unealta deosebit de robusta, bine adaptata nevoilor traderului mediu si avansat, dar care poate fi folosita si de un incepator.

Amibroker are la baza un limbaj propriu, AFL, care are o intreaga serie de functii specifice tradingului. Pina acum nu am gasit operatie pe care as vrea sa o realizez care sa nu aiba un corespondent intr-o functie a AFL.

Programul are o facilitate deosebit de importanta pentru backtesting, cea de optimizare. Poti seta variabilele functiilor de analiza a pietei iar programul iti analizeaza care combinatie de variabile produce cele mai bune rezultate. Acest tip de analiza este specifica unui numar mic de programe similare, dar care se vind la preturi mult mai mari decit Amibroker.

Pe masura ce avansez in folosirea programului, voi reveni cu detalii in alte articole.

Standard